Cred ca fiecare dintre noi o cunoaste, nu?
In timp ce sunteti pe cale de a adormi, vine si va "sopteste" la ureche: "Ai uitat sa scrii acel raport".
Abia v-ati trezit si ea incepe: "Astazi chiar ca trebuie sa dai acel telefon". Va luati o pauza pentru o cafea si iat-o din nou: "Ar fi mai bine sa incepi a te ocupa de proiectul acela".
Sunteti pe cale de a incheia o afacere care vi se pare extrem de rentabila, si chiar atunci cand va pregatiti sa semnati contractul o auziti ca va avertizeaza: "Dupa mine, este o inselatorie!"
Fie ca o numim "inger pazitor", "inspiratie" sau un produs al subconstientului, este clar ca toti dispunem de "serviciile" unei voci interioare care uneori pare ca se distreaza, alteori ne chinuie cu avertismente, detalii peste care am fost tentati sa trecem, in general subiecte mai mult sau mai putin urgente, mai mult sau mai putin importante, pe care din variate motive le-am plasat in planul secund al atentiei.

Cum reactionati cand auziti "vocea"? Deseori, probabil, ii spuneti "Lasa-ma in pace!".
Desi ea va aminteste de o problema importanta ramasa nerezolvata, sau de un detaliu care poate prejudicia rezultatul unor eforturi de durata, sunteti tentati sa va ganditi ca lucrurile nu sunt chiar atat de grave, ca aproape singur acel detaliu va fi ignorat de catre toti sau pur si simplu ca o anumita problema se va rezolva de la sine.
Atunci cand argumentele "vocii" sunt de domeniul evidentei, veti prefera probabil sa nu le infruntati direct, gasind un raspuns de genul "incearca mai tarziu".
Astfel, amanati "inventarierea" argumentelor pe care vi le propune sau incercati sa realizati un compromis: "Stiu ca ar trebui sa scriu acel raport, dar acum chiar ca nu am chef. Mai bine o sa vin la birou maine dimineata la sase. In doua ore treaba va fi gata".
O sa vorbim alta data despre metodele prin care putem profita de aceasta uimitoare capacitate a intelectului nostru. Important este ca actionand doar pe baza a ceea ce numim "bun simt", daca dorim intr-adevar sa fim oameni de succes, unicul raspuns inteligent la mesajele "vocii" este aceasta: "Multumesc pentru ca m-ai avertizat!".
Este adevarat ca deseori vocea aceasta va deranja, este sacaitoare, intervine in momente "nepotrivite", dar daca vreti sa ajungeti la succes, ar fi mai bine sa va rugati pentru ca "ea" sa vorbeasca cat mai des posibil.
Daca o ascultati si eliminati obstacolul semnalat, oricat de mic ar fi acesta, este probabil ca veti ajunge in situatia in care numai aveti nici o scuza pentru a pierde.

Ce inseamna aceasta? Va propun sa luam in considerare urmatorul exemplu:
Marian X, director comercial in cadrul unei firme de constructii, pregateste o oferta pentru un potential client a carui putere financiara nu poate fi neglijata.
Munceste cu pasiune, face toate analizele de piata si calculele necesare si finalizeaza oferta in interval de timp stabilit.
In timp ce imprimanta printeaza filele ofertei pregatite, Marian scrie repede o scurta scrisoare de prezentare adresata presedintelui firmei cliente. In timp ce parcurge pentru o ultima corectura continutul scrisorii, Marian aude cum "vocea lui interioara" ii atrage atentia ca numele de familie al destinatarului ar putea sa fie scris incorect. Desi o aude, Marian prefera sa nu-i dea crezare: este obosit, numele nu pare a avea o rezonanta ciudata asa ca o pierdere de timp pentru un control suplimentar i se pare inutila. Inchide plicul si trimite oferta.
O saptamana mai tarziu, oferta lui Marian este respinsa. Intre timp el si-a dat seama ca intr-adevar a facut o greseala atunci cand a scris acel nume. Dar acum este prea tarziu. De fiecare data cand se va gandi la acest insucces, el va da vina pe faptul ca oferta sa a fost respinsa doar pentru ca a scris gresit numele presedintelui.

De fapt ce s-a intamplat? De ce acest individ, dupa ce a petrecut saptamani pentru a pune la punct o oferta competitiva, nu a gasit cele doua minute necesare pentru a verifica si corecta acel nume? Ce credeti ca simte el acum? Isi face poate procese de constiinta? Este posibil ca cineva sa respinga o oferta pregatita cu grija numai datorita faptului ca numele sau nu a fost scris corect in scrisoarea de acompaniament?
Marian nu va sti niciodata. Totusi va folosi intotdeauna aceasta "scapare"drept scuza pentru insuccesul sau. Neluand in considerare un detaliu aparent nesemnificativ, de care era totusi constient, Marian a lasat usa deschisa pentru nenumarate indoieli, remuscari si mai ales va ramane cu acea obsedanta incertitudine: cu un pic de atentie in plus ar fi putut obtine un important succes?

Personal, am vazut atat de des prestatii potential exceptionale compromise din cauza unor mici erori, unor detalii aparent nesemnificative care puteau fi rezolvate cu un minim de efort, incat refuz sa cred ca este vorba de ceva intamplator. Mai aproape de adevar mi se pare ideea ca aceste greseli au fost comise intr-un mod mai mult sau mai putin constient.
Este oare posibil sa fie asa? In cazul acesta care ar fi motivatia individului care se autosaboteaza aproape deliberat?

Fapt este ca, daca pot afirma ca am facut tot ceea ce statea in puterea mea (apropo, iata o intrebare ce poate fi folosita in orice situatie: "in acest moment fac intr-adevar tot ceea ce este posibil pentru a atinge rezultatul dorit?"), nu mai am nici o scuza cu care sa-mi justific esecul: m-am exprimat la maximul posibilitatilor mele si practic am dat tot ce pot.

Ei bine, pentru foarte multi dintre noi aceasta este o "statie terminus" periculoasa. Daca intr-adevar am facut tot ceea ce ne statea in putere si rezultatul este un esec, aceasta ar putea fi o lovitura prea tare pentru orgoliul personal. Asa se explica nevoia de a cauta sa avem la indemana ceva sau pe cineva asupra caruia sa putem descarca vina, "fentand" asumarea propriei responsabilitati. Din nefericire acest comportament este extraordinar de raspandit si pentru multi a devenit practic un automatism.
Astfel devine posibil ca:
- managerul sa descarce vina unui insucces asupra colaboratorilor lui;
- atletul sa "cedeze" vina antrenorului, sau regimului de pregatire pe care l-a parcurs;
- studentul sa dea vina pe profesor, pe lipsa de timp sau de carti;
- comerciantul sa dea vina pe clienti;
- guvernul sa dea vina pe opozitie.

Si aceasta lista ar putea continua la nesfarsit...
De obicei, putine lucruri ne plictisesc mai mult decat explicatiile prin care cineva incearca sa justifice un esec. Imi permit totusi sa va sugerez ca data viitoare cand cineva va simti nevoia sa "va planga pe umar" sa incercati sa il ascultati cu atentie: veti descoperi ca acuzatiile, plangerile nu sunt folosite decat drept arguimente pentru a justifica esecul.
De fapt ceea ce respectivul vrea sa va comunice este: "Nu-i vina mea, as fi reusit daca..."
Atentie mare la ce urmeaza dupa acel "daca". In noua cazuri din zece veti constata ca este vorba de ceva care ar fi putut fi prevenit sau corectat fara mari eforturi.
Departe de mine gandul de a sustine ca totul poate fi tinut sub control. Si aceasta ar fi o utopie.
In acelasi timp insa revin la ideea ca ori de cate ori "vocea interioara" va avertizeaza asupra unei probleme, a unui detaliu care v-a scapat, este cazul sa va adunati rezervele de rabdare si atentie pentru a infrunta si depasi respectivele piedici.
Intre noi fie vorba, nu sunt atat de periculoase problemele mari, evidente, cat cele aparent minore care sunt ignorate datorita unei mentalitati gresite de tipul "Lasa ca merge si asa".
Cunoasteti proverbul "Buturuga mica rastoarna carul mare". Acele detalii pe care din comoditate ne simtim indreptatiti sa le ignoram vom incerca ulterior sa le folosim drept scuze pentru esecul nostru.

Consecinta logica este o propozitie care pare cel putin curioasa: cei mai multi dintre noi au pregatite scuzele inainte de a cunoaste rezultatul.
Avem tendinta de a ne face o rezerva de scuze, de a avea mereu un alibi la indemana: "Daca mi se intampla..., o sa am pregatita scuza aceasta...". Astfel ne simtim mai linistiti, in siguranta.
Ce se intampla insa, atunci cand eliminati scuzele pentru ca dati ascultare "vocii" care va sfatuieste? Cum puteti gasi o iesire atunci cand efectiv ati facut tot ce era posibil, cand nu ati lasat nimic sau pe nimeni care sa poata "prelua" vina? Cum va descurcati atunci cand intr-adevar nu mai aveti nici o scuza pentru esecul dumneavoastra? Raspunsul oricat de ciudat vi s-ar parea este ca astfel ati atins cu adevarat idealul de forta.
A sti ca am pus in exercitiu, la maximum, posibilitatile noastre de a accede la succes este o senzatie extraordinara. De ce?
Pentru ca altfel, desi folositi scuze poate foarte abil pregatite, "vocea" nu o sa va lase in pace si o sa va "toace" mereu demonstrandu-va ca alibiul dumneavoastra nu este valabil. In schimb atunci cand ati mers "pana la capat" oricare ar fi rezultatul, constiinta dumneavoastra va ramane intacta.
Experienta demonstreaza ca daca sunteti capabili a va asuma total responsabilitatea, oricat de multe obstacole veti intalni, pana la urma veti gasi calea catre succes.
Daca intrati in competitie fara a va pregati scuze pentru esec ati castigat din start meciul cel mai greu - cel cu voi insiva.