Sa presupunem ca,
raspunzand unui anunt din ziar, cineva se ofera
voluntar pentru un experiment, care se tine la
Facultatea de Psihologie, despre "efectele
pedepsei asupra procesului de invatare si a
memoriei".
Coordonatorul experimentului, un
profesor de la facultate, ii spune respectivului
ca va avea un partener, anume pe dvs., si ca
dvs. trebuie sa va amintiti niste cuvinte pe
care le-ati memorat deja.
In timp ce il va
leaga de un scaun si va ataseaza niste electrozi
la piept, coordonatorul ii explica voluntarului
ca sarcina lui este ca, pentru fiecare raspuns
incorect, sa va administreze un soc electric
prin intermediul unui comutator pe care il are
la dispozitie.
Intensitatea socurilor va fi
din ce in ce mai mare. Voluntarul devine un pic
ingrijorat, dar coordonatorul il linisteste
spunandu-i ca socurile, chiar daca la un moment
dat vor fi dureroase, nu vor avea nici efect
permanent.
Si experimentul
incepe.
Dupa cateva raspunsuri corecte, o
dati in bara si partenerul va sanctioneaza
prompt: 15 V, o mica tresarire, nimic grav.
Urmeaza alte cateva greseli: 30 V, 45 V, 60
V...
Socurile incep sa fie dureroase, la 120
V tipati. La 150 V urlati de-a binelea si
spuneti ca vreti sa renuntati, dar coordonatorul
ii cere voluntarului, pe un ton ferm, sa
continue. La 190 V incercati sa va smulgeti din
scaun, de-abia va puteti concentra pentru a da
un raspuns... 240 V, 255 V, 270 V... Va rugati,
loviti cu picioarele in pereti de durere,
raspundeti la intamplare...
Partenerul dvs.
e alb la fata, dar coordonatorul tipa la el sa
nu renunte si el continua sa apese pe comutator.
Este cumva un cosmar? Facultatea asta de
psihologie e chiar o facultate sau o camera de
tortura condusa de psihopati?
Experimentul descris
anterior nu este imaginar; el a fost facut in
realitate acum 20 de ani, dar scopul lui nu avea
nici o legatura cu procesul de invatare; se
urmarea doar sa verifice pina la ce punct un om
obisnuit era capabil sa aplice un asemenea
tratament unui nevinovat, fara nici un alt motiv
decat ordinele unei autoritati (reprezentate in
cazul de fata de coordonator).
Victima,
evident, nu primea nici un soc electric, ea era
un actor angajat de cercetatori sa simuleze
efectele descrise mai sus.
Poate parea de
necrezut, dar aproape 70% din cei testati
(persoane normale si alese la intamplare) au
urmat ordinele primite, ajungand sa administreze
socul maxim de 450 V, in ciuda suferintei
evidente a "victimei".
Sa mentionam ca
acesti voluntari erau perfect constienti de
durerile care le provocau, experimentul nu le
placea deloc, vroiau sa plece, dar continuau
totusi sa apese pe comutator cand coordonatorul
le cerea s-o faca.
Concluzia experimentului
confirma un aspect ce ne ingheata sangele in
vine: anume disponibilitatea persoanelor adulte
de a urma pana la extrem ordinele unei
autoritati.
Legea
nr.5 Legea "supunerii fata de autoritati"
Se intampla adesea sa
subevaluam forta lucrurilor evidente: dintre
toate comportamentele automatice pe care le
analizam in aceasta serie de articole, acela de
a executa ordinele sau de a asculta sfaturile
care vin din partea cuiva aflat intr-o pozitie
de autoritate are forta cea mai mare.
Ni se
pare atat de evident ca trebuie sa ne supunem
unui ordin venit "de sus", incat acordam foarte
putina atentie acestui lucru. Explicatia?
Explicatia o
constituie adevarata spalare a creierului la
care suntem supusi toata viata: acasa trebuie sa
ne supunem parintilor, la scoala - profesorilor,
pe strada - politistilor, la birou - sefului
etc.
Ca sa nu mai vorbim de educatia
religioasa care ne spune ca intotdeauna trebuie
sa ne supunem lui Dumnezeu.
Este foarte util
pentru societate faptul ca cetatenii recunosc o
autoritate comuna si ca i se supun.
Supunerea este un element de baza in
structura vietii sociale; anarhia nu ar face
posibila nici macar simpla convietuire, cu atat
mai putin dezvoltarea societatii, a comertului,
a stiintei etc.
Supunerea fata de autoritati
ne scapa de responsabilitatea rezultatelor
actiunilor noastre (ganditi-va la
raspunsul-sablon al celor acuzati de crima de
razboi: "Eu doar am executat ordine"); in plus,
cei aflati de obicei intr-o pozitie de
autoritate (parinti, medici, judecatori,
politicieni, experti...) sunt intr-adevar mai
bine pregatiti decat noi intr-un anumit domeniu
si, in mod sigur, toti am constatat cel putin o
data ca este mai bine sa-i ascultam pe ei, decat
sa procedam dupa capul nostru.
Ca si in
cazul celorlalte legi pe care le-am analizat,
problema nu este legea in sine (de obicei
pozitiva), ci felul mecanic in care reactionam:
odata ce am fost educati sa ne supunem
autoritatii, riscam sa ne supunem chiar daca
ordinele acesteia sunt complet absurde
(experimentele facute in locuri unde structura
ierarhica este foarte importanta, de exemplu in
armata sau intr-un spital, au dovedit ca un
ordin deliberat aberant nu este analizat critic,
ci este executat fara discutie).
Cat de adevarata
este autoritatea careia ne supunem?
Pana acum am vorbit
de autoritatea reala. Partea proasta este ca
autoritatea se manifesta mai ales prin
simboluri, extrem de usor de contrafacut, iar
posibilitatile manipulatorului de a va face sa
credeti ce vrea el sunt numeroase:
- escrocii de orice
nivel au inteles perfect ca, in majoritatea
cazurilor, noi ne bazam pe aparente si nu
verificam ce ni se spune, pentru ca ni se pare
nepoliticos. De aceea ei ne arata doar simboluri
exterioare ale autoritatii, lucru extraordinar
de usor de realizat;
- publicitatea ne
bombardeaza cu tot felul de pareri ale unor
"experti"care garanteaza calitatile diverselor
produse si nimanui nu-i trece prin cap sa
controleze daca sunt, intr-adevar, experti;
- ziaristii sunt
convinsi ca pot sa comunice orice prostie
publicului si sa fie crezuti, pentru ca "este
scris in ziar" sau "s-a spus la televizor";
- birocratii pot sa
ne ceara tot felul de hartii si hartiute, pentru
ca "asa este regulamentul", "acestea sunt
ordinele", sau, mai modern, "asa e rezultatul de
la calculator".
De multe ori
autoritatea invocata poate fi o bazaconie, dar
Legea "supunerii fata de autoritati"
functioneaza perfect:
--------------------------------------------------------------------
Autoritatea lui
John Nobody
Daca un prieten va
spune ca feliile de rosii puse pe chelie
stimuleaza cresterea parului, probabil nici nu-l
veti baga in seama.
Dar daca cititi in ziar
ca profesorul John Nobody si echipa lui de la
Nowhere University, dupa zece ani de studiu
asupra a 4.500 de persoane, au demonstrat
eficienta feliilor de rosii in tratarea
calvitiei, va repeziti imediat la piata sa luati
rosii, fara sa va intrebati vreun moment daca
exista un profesor John Nobody si o universitate
Nowhere (va rog sa observati cate autoritati am
pus pe masa: un profesor si echipa lui, o
universitate americana, cercetari timp de 10
ani, 4.500 de persoane, articol in ziar...).
---------------------------------------------------------------------
Povestea de mai
inainte, cu rosiile, n-are consecinte majore,
dar ganditi-va: chiar daca ar fi fost vorba de o
informatie mai importanta, o controla cineva?
Apropo, un prieten
mi-a povestit ca, inainte de Revolutie, erau
persoane care credeau ca omul cel mai bogat din
Romania era numitul "Cap de locuitor", pentru ca
avea nu stiu cate tone de otel, de cereale, de
cauciuc etc.
In acelasi context,
stiti de ce oamenii politici sunt asa de siguri
pe ei cand isi sprijina afirmatiile cu
rezultatele unor statistici (imaginare)?
Deoarece s-a constatat ca o astfel de
minciuna nu poate fi contracarata decat de
specialisti, care n-au timp sa asculte si nici
chef sa intervina atunci cand se fac afirmatiile
gresite.
Faceti un experiment
cu prietenii dvs.: incepeti o fraza cu "Ultimile
statistici arata ca..." si spuneti apoi prima
idiotenie care va vine in minte. O sa vedeti ca
foarte putini au curajul sa va contrazica.
Si, in fine, sa nu uitam ca cineva poate fi
un expert adevarat, poate sa fie cinstit si de
buna credinta, cu alte cuvinte detine o
autoritate reala, dar asta nu inseamna ca are
automat dreptate.
Greselilor expertilor ar
umple sute de carti...
Cum putem sa ne
aparam
Din nefericire, nu
exista solutii simple, in afara de acelea pe
care vi le-am spus in fiecare articol, adica de
a incerca sa tineti ochii deschisi si sa va
pastrati independenta de gandire.
Nu putem
pune in discutie orice autoritate, nici nu putem
sa controlam orice stire sau sa verificam toate
informatiile primite, dar putem incerca sa fim
putin atenti la veridicitatea autoritatilor cu
care avem de-a face.
Obisnuinta de a
verifica macar ceea ce ni se pare ciudat previne
multe greseli grosolane.
