Cei care cunosc bine artele martiale japoneze si mai ales filosofia care sta la baza lor stiu ca exista un concept numit "kokoro", care, chiar daca literal inseamna "inima", reprezinta chitesenta a ceea ce duce la victorie, adica "atitudinea mentala corecta".
Esenta acestui concept se refera la faptul ca intr-o batalie, mult mai important decat tehnica, armele sau numarul combatantilor, este "spiritul razboinicului", care determina soarta bataliei.
Acesta este un adevar in toate domeniile in care intervine competitia : razboi, joc, sport...
De cate ori o partida a fost castigata nu de echipa care era favorita sau mai bine dotata, ci de aceea care s-a concentrat cel mai bine si a dovedit o mai mare dorinta de victorie !
Pentru a reveni la noi, inseamna ca pregatirea scolara, capitalul, utilajele moderne etc. - cu toate ca sunt utile, daca nu sunt animate de o atitudine mentala corecta, nu va asigura, singure, succesul in afaceri.

Daca nu credeti, ganditi-va la multimea de economisti care traiesc cu un salariu de... invatator sau la persoanele care s-au trezit dintr-o data ca dispun de cantitati uriase de bani - din mosteniri, castigati la loto etc. - si care au reajuns saraci dupa putin timp.
(O informatie pentru toti cei care aspira la imbogatire rapida si fara efort : cel putin in Occident, dintre cei care castigasera la loterie sau la pariuri fotbalistice, dupa numai un an, doar 5% aveau o situatie mai buna fata de de cea de dinainte de castig ; ceilalti cheltuisera toti banii fara nici un beneficiu pentru viitorul lor).

Calitati ca hotararea, tenacitatea, indeplinirea angajamentelor, buna organizare personala, stapanirea de sine, capacitatea de comunicare, ca sa amintim doar cateva, sunt in mod clar mult mai importante decat laurii sau banii, daca doriti intr-adevar sa aveti succes, si tocmai de aceea sunt cuprinse in conceptul "atitudinii mentale corecte".

Ei, acum, dupa cum ati observat probabil, toate aceste insusiri sunt "interioare", nu depind de altii si sau de situatia in care ne aflam, ci exclusiv de noi insine, de Creierul nostru.
Cum sa le obtinem este tocmai subiectul despre care vreau sa va vorbesc in acest articol.

De ce am vrea si nu putem ? Sau, mai bine zis,de ce am putea si nu vrem ?

In articolul trecut am scris despre creierul nostru ca este cel mai bun computer din univers.
Binenteles ca nu este adevarat, pentru ca acesta este cu mult mai mult si asemanandul cu un computer inseamna sa avem o viziune mai degraba limitata asupra posibilitatilor pe care le avem la dispozitie.
Realitatea este ca ne aflam in posesia unui instrument minunat, de ale carui capacitati profitam, din ignoranta si lene, numai in proportie de 10%. in plus , in ceea ce priveste comportamentul (care, repet, depinde direct de ceea ce se intampla in creier), avem deseori senzatia ca nu suntem noi cei care comanda si ca ne supunem vointei unui capricios: vrem sa tinem regim si nu reusim, am vrea sa fim mai hotarti sau mai siguri, dar in momentul in care loc actiunea ne lipseste hotararea, ne-ar placea sa fim mai organizati, mai ordonati, mai simpatici...

Exista o gramada de multe alte lucruri pe care le-am vrea si de care ne dam seama ca depind doar de noi,dar dintr-un motiv sau altul vointa noastra pare ca se confrunta cu ceva mult mai puternic si de neclintit.
Ce este de facut?

Comportamentul este determinat de starea emotiva
Cand am inceput sa scriu articole despre comunicare, am pus anumite premise la baza functionarii mintii noastre ("Idei de Afaceri" nr.8/95, 9/95), pe care as vrea sa le rezum aici, inainte de a continua :

- toata experienta noastra se bazeaza pe stimuli senzoriali vizuali, auditivi si chinestezici, care pot fi externi sau interni (cand ne imaginam sau ne amintim ceva reproducem de fapt stimuli senzoriali);

- fiecare stare emotiva este rezultatul corelarii unor imagini senzoriale la o anumita stare fiziologica si legate intre ele printr-o corespondenta biunivoca (daca ma gandesc la lucruri deprimante, dupa putin timp tind sa am o stare depresiva ; in acelasi mod, daca imi inconvoi spatele si fata mea ia o expresie deprimata, incep sa am ganduri deprimante).

- fiecare comportament este dependent de stare, adica este determinat direct de starea emotiva in care ne aflam (constatare evidenta, dar aproape intotdeauna uitata). Aceasta inseamna ca daca vrem sa avem un anumit comportament, trebuie, in primul rand, sa cream starea emotiva adecvata, altfel ne vom gasi in fata tuturor acelor obstacole pe care le cunoastem prea bine (acesta este, in mod evident, un adevar absolut chiar si in domeniul comunicarii : daca vrem sa obtinem un anumit comportament din partea cuiva, trebuie sa-l aducem mai intai in starea emotiva potrivita, altfel cuvintele noastre vor cadea in gol).

Starile emotive dorite se pot crea doar cu putina imaginatie si vointa

In general, suntem obisnuiti sa ne gandim la reactiile noastre emotive ca la ceva straniu, care nu se afla sub controlul nostru, ceva la care nu putem decat sa ne supunem si de care putem eventual sa ne plangem, dar asupra caruia nu putem actiona deliberat.
Altfel spus, imi dau seama ca sunt trist sau vesel, deprimat sau entuziast, dar nu pot sa "hotarasc" in mod constient sa incerc o anumita stare emotiva.
Pana aici suntem toti de acord.
Da ?

Bine, atunci va invit sa facem un mic experiment (sa-l faceti intr-adevar, altfel nu mai intelegeti ceea ce vreau sa va spun).

Experimentul 1

Amintiti-va de o situatie trecuta care v-a infuriat in mod deosebit, ceva ce ati facut si, ori de cate ori va amintiti, va infurie.
Puteti vizualiza scena, va amintiti cuvintele care s-au spus , insiruirea evenimentelor.
Sa facem scena mai antrenanta : imaginati-va totul in mod asociat, nu ca si cum v-ati vedea din exterior, ci revazandu-va chiar pe voi ca si cum vi s-ar intampla din nou.
Concentrati-va asupra culorilor hainelor, asupra tonului cuvintelor, asupra senzatiilor fizice, reproduceti macar pozitia corpului sau miscarile pe care le faceati.
Ati reusit ? Bine.
Este foarte probabil ca ati simtit din nou aceleasi emotii de atunci. (Va rog sa observati - accidental - ca tocmai v-ati pus intr-o stare de furie fara nici un motiv, pur si simplu ca v-am spus eu. De fapt, voi cititi acum o revista, restul s-a petrecut doar in mintea voastra).

In acest moment va invit sa va jucati un pic: revedeti intrega scena, dar de data aceasta in alb si negru, ca intr-un film vechi, vazandu-va din exterior, cu persoanele care vorbesc pe nas si cu un ton foarte ascutit.
Se schimba ceva?
Accelerati intreaga scena, ca in filmele vechi de comedie, punandu-va un acompaniament muzical caraghios.
Ce se intampla ?
Si daca ati vedea-o in sens invers ?

Incercati acum sa reconstruiti scena initiala..
Dificil, nu-i asa ?
Si cat de mult s-a schimbat impactul emotiv pe care aceasta amintire o are asupra voastra ?

Experimentul 2

Sa facem acum un experiment in sens contrar.
Amintiti-va o data in care ati fost deosebit de multumiti de voi. Incercati sa va vizualizati in interiorul scenei, concentrandu-va asupra culorilor, cuvintelor, senzatiilor fizice.
Gata?
Acum mariti imaginea, faceti-o mai clara si mai luminoasa.. Adaugati un fond muzical adecvat si revedeti scena..
Sentimentul respectiv se amplifica? Evident ca da.

Sa stergem totul si sa analizam ceea ce tocmai am facut:
- in primul rand, am descoperit ca puteam crea in noi insine o oarecare stare emotiva pur si simplu gandindu-ne la ea sau descriind-o (este ceea ce ni se intampla cand citim un roman; altfel ar trebui sa-mi explicati cum se intampla ca niste semne pe hartie sa produca in noi emotii). Si in mod sigur, stiti perfect cum sa procedati, pentru ca faceti chiar acest lucru de fiecare data cand va enervati sau va bucurati pentru ceva ce s-a intamplat in trecut.

- in al doilea rand, mai presus de orice, am descoperit ca putem actiona asupra amintirilor noastre schimband impactul emotiv pe care il au asupra noastra si, in consecinta, asupra comportamentului corespunzator.

Aceasta se intampla pentru ca nu atat imaginea in sine este cea care determina raspunsul emotional, cat microcomponentele din care se compune, cum bine stiu expertii in publicitate.
Altfel spus, actionand asupra "submodalitatilor" (acesta este termenul tehnic) se schimba semnificatia starii emotive a unei imagini: putem sa o clarificam sau sa o sufocam, sa o marim sau sa o micsoram, sa o facem statica sau sa-i dam miscare, cu sau fara muzica etc.
Putem deci sa fim regizorii mintii noastre si, in consecinta, stapanii, si nu sclavii ei, doar creand starea emotiva care duce la comportamentul dorit.

De exemplu, in legatura cu amintirile care pot provoca stari depresive, in timp ce este extrem de dificil sa alungam din minte, cu vointa, un gand neplacut , este extraordinar de usor sa-i micsoram volumul, imaginea si, in final, sa-i facem o poza si sa-i dam foc.
Veti constata surprinsi ca vindecarea este totala.

Inca nu credeti ca va puteti controla emotiile?
Incercati cateva experimente, de felul celor de mai sus, si chiar si cu putinul pe care vi l-am spus, veti ramane uluiti de ceea ce veti reusi sa faceti.
(Un avertisment: veti descoperi ca este vorba de un mod de interventie extrem de puternic si modificarile pe care le veti face asupra imaginilor tind sa se lege permanent de amintirea originala, modificand-o in sensul modificarii facute - amplificare sau diminuare. Lucrati inteligent!)