"Orice lucru trebuie explicat in cel mai simplu mod posibil, dar nu mai simplu decat atat". A. Einstein

Aceasta celebra afirmatie mi-a venit in minte in timp ce ma pregateam sa scriu acest articol si nu-mi este greu sa inteleg motivul.
Daca e intotdeauna dificil sa rezumi spatiul unei pagini, cu atat mai mult fara suportul exemplului direct, concepte si tehnici care ar cere cu totul alte aprofundari, cu argumentul de astazi atingem temeritatea: vom vorbi deci despre Metamodelul Lingvistic, un instrument comunicativ care a revolutionat tehnica psihoterapeutica a ultimilor ani si care are aplicatii infinite in fiecare domeniu al vietii cotidiene.
Asteptand inceputul serilor de seminarii prevazute va trebui deci sa fac apel la intuitia voastra si la capacitatea de a gasi singuri exemple, dezvoltari si aplicati din putinele si sinteticele note pe care spatiul mi le permite.

Am vazut deja ca mintea noastra, in baza stimulilor senzoriali receptati din mediul inconjurator, are in interiorul ei o harta a realitatii care contine toate credintele noastre personale despre lume. Dar aceasta harta nu este realitate, ea doar are o structura asemanatoare care ne ajuta sa ne explicam ce se intampla.
Formarea hartii noastre e supusa la trei procese distincte, fapt care o face unica si diferita de cea a altor fiinte umane:
SELECTIA - deoarece, dintre toate datele pe care le avem la dispozitie in mediul inconjurator, putem selectiona doar o mica parte
DISTORSIUNEA, deoarece datele pot fi gresite sau alterate de prejudecatile noastre
GENERALIZAREA, cand trasportam in situatii asemenatoare cea ce am invatat intr o situatie particulara.
Aceleasi mecanisme intra in joc cand comunicam verbal cu noi insine sau cu altii, sau cand incercam sa dam o descriere verbala a modelului nostru in lume.
Este fundamental deci sa avem la dispozitie un instrument lingvistic care sa ne permita, dincolo de procedurile de selectie, distorsiune si generalizare, sa recuperam experienta senzoriala care sta la baza unei afirmatii specifice.
Sa nu uitam ca aceste studii s-au nascut in domeniul psihoterapiei, unde este fundamental sa se inteleaga ceea ce se ascunde in spatele a ceea ce spune pacientul.
Cand acesta foloseste fraze ca: "Sunt intotdeauna deprimat", "Toti sunt impotriva mea", "Nevasta-mea ma infurie" este evident ca utilizeaza etichete care nu descriu deloc tipul de experienta la care se refera.

In ani '60 un grup de lingvisti condusi de N. Chomsky au elaborat un model formal al limbajului care se numeste "Gramatica Trasfunctionala". Din opera lor, iata ceea ce ne intereseaza pe noi:

- limbajul opereaza constant la doua niveluri: are o structura superficiala, care e formularea frazelor, si o structura profunda care e experienta efectiva senzoriala ce sta in spatele limbajului.
- exista reguli despre care fiecare vorbitor stie ca permit sa se stabileasca daca o fraza este bine formata, din punct de vedere gramatical, sintactic, semantic.
- se incalca modelul sau fraza nu este bine formata, cand de una singura nu este posibil sa ajunga la structura profunda.

Explicatiile date de Korzybski si de Chomski erau atat de complicate incat erau aproape inutile, pana cand J. Grinder si R. Bandler (fondatorii PNL) au elaborat Metamodelul Lingvistic.
Insa, chiar si acesta e un instrument complex, care ocupa doua volume din “The structure of magic” (1975, Palo Alto, California), si care cere un studiu serios. Noi dam aici o versiune a Metamodelului, care, chiar simplificat, ne permite sa obtinem rezultate care vor fi deasupra asteptarilor.

O axioma a comunicatiilor spune: “Mai intai incearca sa intelegi si pe urma fa-te inteles”.
Pentru a intelege ceva ce nu ne este clar, cel mai bine este sa pui intrebari.
Dar nu intotdeauna este usor sa pui intrebarea potrivita, mai ales cand nu stii exact ce cauti.
Metamodelul a definit citeva categorii de cuvinte care ne semnaleaza ca interlocutorul nostru nu ne comunica precis gandurile sale.
Aceste categorii sunt: cuvinte universale, obligatii, verbe, nume, comparative.
Sa le vedem pe rand, invatand sa le recunoastem si sa punem intrebarile corespunzatoare.

CUVINTE UNIVERSALE
Cand le intalnim este clar ca se face o generalizare. Ele se identifica in cuvinte ca: “toti, nimeni, intotdeauna, niciodata”, chiar daca acestea sunt, uneori, doar subintelese.
Universalele sunt optime cand descriu adevaruri evidente (“toti indivizii au nevoie de oxigen”), dar de obicei sint doar suportul lenei mentale si limiteaza mult posibilitatile pe care le avem la dispozitie.
“Tinerii de astazi nu au chef de munca” (se subintelege: toti, niciodata).
“Pentru a incepe o activitate este nevoie de mult capital” (se subintelege- intotdeauna).
“Toti scotienii sunt avari”
si s-ar putea continua la infinit.
Pentru a intrerupe acest proces, este suficient sa se puna cateva intrebari simple: “Chiar toti?”, “intr-adevar intotdeauna?”, “Chiar nimeni?”, cu toate variantele posibile, astfel incat sa se defineasca cazul specific in care acea afirmatie este adeverata (admitand-o ca atare).

OBLIGATII
Obligatiile, se exprima cu cuvintele: “trebuie, nu trebuie, nu se poate, necesita, este nevoie, incluzand toate expresiile echivalente.
De fiecare data cand auzim aceste cuvinte, avem in fata o obligatie sau limitare care poate sa fie adevarata sau nu.
De obicei se reactioneaza cu “De ce?” care serveste numai la a produce justificari, rationalizari, exemple de cazuri precedente sau regulamente.
in schimb, intrebarile pot fi:
“Ce s-ar intampla daca as face-o? Sau daca n-as face-o?”
“Cine sau ce ma determina sau ma impiedica?”
“Cine o zice?”
Iar, de obicei, raspunsurile deschid o serie de posibilitati la care nu v-ati gandit.

VERBE
In aceasta categorie, ca si in urmatoarea, obiectivul e acela de a verifica semnificatia pe care interlocutorul o atribuie cuvintelor, iar aceasta poate fi obtinuta simplu, in cazul verbelor, cu un cuvant: “Cum?”.
“Dumneavoastra trebuie sa aveti incredere in mine” (nu se intelege daca i se poate accepta un sfat sau daca i se pot lasa portmoneul si cheile casei).
Intrebare: “Cum anume? Ce ar trebui sa fac pentru a avea incredere?”
“Anul acesta vom bate concurenta!” (poate sa insemne ca vrem sa marim cheltuielile cu publicitatea sau ca intentionam sa dam foc fabricilor concurente).
Intrebare: “Cum anume o vom bate? Ce actiuni vor fi efectiv intreprinse?”.
Un caz particular este verbul “A incerca sa...” care inseamna sa ai deja un alibi in caz de faliment (“am incercat tot posibilul, dar nu a funtionat”).
Inca o data, sa se verifice cum intentioneaza concret sa actioneze cel care vorbeste.

NUME
Si aici este suficient sa se intrebe: “Ce anume?”.
Va amintiti cand am citat oameni politici care vorbesc de “prosperitate”, “dezvoltare”, “libertate”, etc?
Intrebarea este: ”Ce intelegeti exact prin prosperitate?” si, daca nu va lipseste curajul sau rautatea: “Cu ce mijloace intentionati sa o realizati? Si cand?”.
Atentie la substantivele nespecifice care incetoseaza imediat conversatia: fraze ca “ei nu ma inteleg”, “statul nu ne ajuta” nu au nici o semnificatie daca nu definesc cine sunt “ei” sau cine este “statul”.

COMPARATIVE
In aceasta categorie includem toate adjectivele la gradul comparativ ca: “mai bun”, “mai rau”, “prea mult”, “prea putin” etc.
“Este mai bine sa faci asa”.
“Este lucrul cel mai rau care mi se putea intampla”.
“Acest obiect e prea scump”.
“Inveti prea putin”.
Si aici reactionam din obisnuinta cu un “de ce?” sau negand, sau furnizand justificari. in schimb, intrebarea cheie este: “Fata de ce anume?”. Din nou, raspunsurile va vor ajuta sa evaluati mai bine situatia si sa gasiti solutii creative.

ATENTIE!
In ciuda aparentei inofensivitatii, va veti da seama, din cazuri concrete, ca aceste intrebari se infig ca spadele.
Daca cel care va vorbeste este de rea-credinta, se va simti descoperit, daca este de buna-credinta, se va afla in fata propriei confuzii; in ambele cazuri, asteptati-va la reactii agresive si ostile.
In special la inceput, limitati-va sa puneti intrebari numai cand vi se pare intr-adevar necesar sa identificati mai bine problema sau gandul interlocutorului, sau sa elaborati solutii creative; evitati in orice caz de a le pune pe un ton agresiv (doar daca nu vreti sa atacati delibera interlocutorul).
Sa ne amintim ca este nevoie intotdeauna sa se comunice avand in minte un obiectiv specific.
Un bun mod de a invata aceste lucruri si de a apela la ele automat este sa asculti interviuri la televiziune (chiar inregistrandu-le) si sa imaginezi intrebarile cele mai potrivite.
Ajunsi aici, in timpul unui seminar s-ar putea trece la exemplificari si aplicatii practice a ceea ce s-a spus.
Ma limitez sa furnizez citeva exemple, increzator inca o data in inteligenta si intuitia cititorilor:

Bogdan, 7 ani, vine de la scoala:
- Mama, astazi colegii si-au batut joc de mine toata ziua!
- Intr-adevar toata ziua?
- Ei, nu. In timpul recreatiei.
- Chiar toti copiii care erau acolo?
- Nu, Iulian cu gasca.
- Si sunt multi?
- Sunt Iulian, Mihai si George.
- Si cum si-au batut joc de tine?
- Au spus ca sunt urechiat!
- Iar ceilalti?
- Ei bine, m-au aparat.

Cit de mult se schimba situatia fata de afirmatia initiala?

O intamplare in timpul unei vanzari:
- Seminarul dvs. este prea scump!
Aici, de obicei, se raspunde ca nu este adevarat si se incearca sa se explice de ce.
Dar solutia corecta este urmatoarea:
- Prea scump fata de ce?
- Fata de celelalte seminarii la care am participat.
- La care seminarii ati participat?
- La x,y,z.
- Bine. In ce sens erau la fel cu al meu?
- Stiti, de fapt nu erau la fel.
- Interesant. Ce s-ar intampla daca ati descoperi ca seminarul meu merita timpul si banii cuveniti?
- Atunci l-as gasi pe gustul meu.
- Ce as putea face pentru a va ajuta sa ganditi asa imediat?
- Iata ce: daca in seminariul dvs. s-ar vorbi despre W, J, K, as fi satisfacut.
- Perfect. Vedeti, in pliantul de prezentare nu se poate scrie totul, dar noi abordam chiar ceea ce va intereseaza.
Evident, contractul a fost semnat.

Un ultim lucru: folosirea extrem de productiva a modelului pe care vi l-am propus, cand acesta a fost invatat corect, este aplicatia la dialogul nostru interior. Sa ne obisnuim a gandi, cu maxima atentie pentru generalitatile noastre, la limitele pe care NOI de obicei ni le punem si vom descoperi ca adesea nu au nici un sens real si pot fi foarte simplu depasite. Lumea contine mult mai multe posibilitati decat mica noastra harta mentala poate sa ne faca sa credem, si aceste intrebari pot sa va ajute sa le descoperiti.
Inchei, legat de aceasta, cu un citat dintr-un anonim persan, care intotdeauna m-a fascinat: “Sunt o suta de drumuri care duc spre paradis: nouzeci si noua sunt pentru persoanele inteligente, iar unul pentru ceilalti”.
Pe curand!